Tăriceanu: PNL a decis să nu facă nicio remaniere

Tăriceanu: PNL a decis să nu facă nicio remaniere
Liderul liberal, premierul CălinPopescu Tăriceanu a declarat, luni, după ședința Biroului Politic Central al partidului, că PNL a decis să nu facă nicio remaniere.
Publicat: 15/02/2012, 10:37
Actualizat: 25/07/2012, 01:15

Liderul liberal, premierul CălinPopescu Tăriceanu a declarat, luni, după ședința Biroului Politic Central al partidului, că PNL a decis să nu facă nicio remaniere.

Tăriceanu a precizat că propunerea de remaniere a fost respinsă cu 16 voturi "împotrivă", 2 voturi "pentru" și 3 abțineri.

Șeful Cabinetului a precizat că unul dintre subiectele ședinței conducerii liberale a fost legat de "necesitatea" sau "non-necesitatea" unei remanieri guvernamentale, având în vedere unele poziții exprimate de colegii săi.

"S-a trecut la un vot pentru ca această chestiune să nu mai genereze în continuare speculații și comentarii. Vă spun foarte clar, a fost un vot covârșitor pentru a nu face o remaniere care nu se justifică din punct de vedere politic. Au fost 16 voturi împotriva remanierii, două pentru și trei abțineri", a declarat premierul.

De asemenea, el a susținut că remanierea nu se justifică, recunoscând însă problemele create de cazul Remeș.

"Sigur că cazul Remeș crează o problemă de percepție publică, dar acest lucru nu se rezolvă prin remanierea Guvernului. Remanierea se justifică atunci când există miniștri care nu au performanță, care au probleme de imagine publică, sau când apare un candidat cu mai mulți sorți de izbândă pentru a rezolva problemele unu minister", a adăugat liderul PNL.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Lege pentru cei care stau la curte. Vecinii cu gard comun sunt obligați
Vin ploile torențiale. În ce zone cad precipitații
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024